poveste fristail

acum câteva zile, mai precis înainte să cadă elicopterul ăla în lac,

m-am dus la marius şi i-am zis :

- bă frate, n-am mai fost la ai mei la ţară de ani de zile, acu mă duc şi vreau să se bucure de roadele muncii, că au plătit la meditaţii pe timpul lui ceaşcă de s-au uscat, au făcut tot ce-au putut ca să învăţ, nici de video n-au fost bani, toată copilăria am suferit ca un câine că nu puteam să văd rambo la mine acasă şi filme cu chinezi bătăuşi care sar cât blocurile,

dă-mi şi mie o geacă de firmă şi un telefon tare, să vadă că n-au fost sacrificiile în van

şi mi-a dat

geacă de piele neagră, de l-aş fi băgat în boale pe zelea codreanu şi

un LG KG800 Chocolate ( 1.349 lei noi, cameră foto 1.3 MP / video / MP3 / AAC / MPEG4 player / memorie internă 128 MB / bluetooth / vorbire 6 h / aşteptare 200 h / sculă de sculă

am fost, am venit

în drum spre marius, să-i dau lucrurile înapoi,

m-am întâlnit cu andrei, care mi-a zis :

- moaaaamăăăă, fraiere, ce geacă ţi-ai tras ! nu câştigi aşa rău cum ziceai…

eu, flegmatic :

- ia uite şi telefonul !

zice :

- împrumută-mi-le până diseară, că am cunoscut în mall o puştoaică de 17 ani, care se lasă greu, am încercat cu poezii, am bagat şi romantismu’, zice că îi plac tipii descurcăreţi, pliiiiz, frate, că dacă nu sare asta din chiloţi o să-mi pară rău toată viaţa .

eu, îngrijorat :

- bă, sigur mi le aduci până diseară ?

- da, mă, eşti copil ?

acum sunt fugit de acasă, am auzit că mă caută nişte recuperatori, stau la metrou la gară, cu un aurolac, facem poştă o pungă, el se uită ca un viţel pe sub fustele tipelor de pe scara rulantă

eu, după ce l-am trecut prin axiologie, praxiologie, fizica şi metafizica punctului ( auzită la sala dalles, de la mario vasilescu ) îi explic teoria relativităţii în variantă proprie,

cum că atunci când te caci într-un boschet,

creezi un rai aburind pentru muşte

şi la o anumită scară eşti dumnezeu

şi că pentru o femeie de serviciu

mopul e cea mai mare invenţie de la roată, găleată şi şlapi încoace

îi vorbesc despre poezie, despre ce e o figură de stil, îi dau următorul exemplu :

“dacă aş da din suflet cum dă şachira din burtică şi şolduri, aş fi o juma de înger, sau măcar un sfânt de divizia b”

el se uită tâmp sau taoist la mine şi deodată începe să ţopăie şi să urle :

“oameni buni, dau din suflet pentru voi, dau din suflet pentru voi”

ca din pământ apare un cuplu, el vreo 60, ea cam 45, îmbrăcaţi bine de tot, doamna îi zice puştiului, într-o română stricată :

- noi înfiem la tine, mergem new-york

şi iată-mă singur

când te gândeşti că toate astea poate nu s-ar fi întâmplat dacă

mi-ai fi acceptat cererea în căsătorie, în noaptea aia în care,

după ce am făcut dragoste, parcă aveai broboane de soare pe frunte, bezna stătea tolănită în ceşti, în locul cafelei

poate aş fi fost motivat să dau din coate cum se cere astăzi,

aş fi fost şi eu deputat, toată ziua pe la televizor,

spunând ce vor să audă proştii, că trebuie stopate furtul şi traficul de influenţă, că trebuie să revigorăm cultura,

să asigurăm liniştea cetăţeanului,

că uniunea europeană ne va pune la grele încercări

şi pensionarii în primul rând trebuie sprijiniţi,

e o datorie de suflet să facem asta, evident,

nici tinerii nu trebuie uitaţi, ei sunt viitorul nostru,

că mulţi o duc mai rău ca pe vremea lui ceauşescu,

udemeriştii îşi fac de cap şi au prins tupeu, noi suntem români,

vântu nu a fost încă băgat la beci, patriciu e cu curu în 2 luntre,

dă bani şi la pnl şi la psd, şi nu este etic, votaţi-ne pe noi ca să fie bine, semnul electoral “ciocanul şi ciocanul”

mi s-a făcut somn, mă dor oasele,deci a început să picure, se-aud stelele rostogolindu-se prin gurile de aer,

mă doare tâmpla dreaptă prin care îmi curge, ca mierea sau ca puroiul, ultimul vis în care se făcea că eram împreună

adorm, în timp ce vâjâitul ultimului metrou

trece prin aura mea fosforescentă, tremurând-o,

aura mea fosforescentă

ca un paradis

veşnic

în

construcţie