oameni si soareci

În sfârşit, după mai multe săptămâni de balamuc, am hidroforul în funcţiune, ne putem spăla şi noi ca lumea, că ne săturasem de căni, ligheane, etc.De ce a mers atât de greu ?
O cunoştinţă de-a tatălui meu a venit cu un tip care trebuia să ne facă hidroforul, după ce noi măream groapa. Ca să fie sigur că nu dăm altcuiva lucrarea, a pus o pietricică într-un loc strategic, aşa încât hidroforul nu trăgea ca lumea apă. Între timp, cunoştinţa tatălui meu s-a dovedit că trage de timp ( în vreme ce eu îi cedasem camera mea şi dormeam în condiţii improvizate, la etaj, într-o cameră nefinisată, pe un pat stricat şi vechi, plin de dâmburi ) cu lucrarile pe care se angajase că le face el, fiindcă, deh, era rost de mâncare bună, trai pe vătrai, omul îşi cam făcuse planul să petreacă pe la noi o jumătate de vară, drept care am încheiat mai repede conturile cu el şi cu prietenul lui, maestrul în hidrofor, care făcuse sabotajul pomenit mai sus.

După aceea s-au perindat pe aici mai multe persoane cu adevărat dornice să ne ajute, dar a durat până cineva a avut o bănuială şi s-a uitat în locul în care era pietricica.

Aşa oameni sunt pe lumea asta…

One Response to “oameni si soareci”

  1. test sa vad daca imi apare avatarul :)

Leave a Reply