B-10-TOT
sunt un tip urban
iubesc asfaltul fiert cu urme de toc înalt
noxele
soarele trântit ca o pleaşcă într-o nesimţire aproape umană peste piaţa universităţii
ora când curentul alunecă moale şi cald pe liniile tramvaielor care se retrag
mirosul lor de fiare brute care au cărat toată ziua
oameni obişnuiţi
cretini
genii
târfe
aurolaci
femei fatale
ţigani scuipători de seminţe
elevi
studenţi
puşcăriaşi evadaţi
criminali neştiuţi de nimeni
medici care salvează condamnaţi
iubesc pasajul dintre unirii 1 şi unirii 2
puhoiul de oameni care gâlgâie prin el ca printr-o venă
pentru a se sparge mai adânc sub pământ
iubesc cimitirul bellu unde scheletul lui nichita levitează în cavou
luminându-l
şi toţi morţii bucureştiului care se răcoresc sub marmura albă ca zăpada
a lui videanu
iubesc traseul lui 311
îmi place să mă urc la billa în titan
> trec podul peste parcul ior
copacii se lipesc şi se dezlipesc de retină
cu viteză mare şi verde
> bulevardul mihai bravu
unde şi astăzi mă uit la geamurile mădălinei
habar n-am dacă mai locuieşte acolo
nici dacă mai trăieşte măcar
mulţi în locul meu şi-ar fi impus să nu se mai uite
dar mie nu-mi place să-mi umplu sufletul cu polistiren expandat
cu tot albul lui de serafim în fluturare
> când trec prin faţa pro tv-ului mă uit după
feţele pe care le ştiu de pe sticlă
uneori văd pe cineva şi simt o bucurie de copil
când ajung acasă e primul lucru pe care îl povestesc
în stânga la mătăsari seara se adună curvele
chiar lângă biserică
le privesc feţele pe care şi le vulgarizează voit
ca să te convingă că nu mai au nimic pur în ele
şi să nu te simţi vinovat
uneori poţi auzi chipurile încă inocente cum se topesc sfârâind
sub faţa de lucru plină de ruj ieftin
când pe cealaltă parte a bulevardului
trece o pereche de îndrăgostiţi
sunt urban şi iubesc rahatul ăsta de bucureşti
cu toată inima mea umflată
ca o pâine turcească plină de aditivi
tot ce-am iubit se leagă de el
departe mă simt
boţit
o poezie ratată pe o foaie mototolită
ca toma caragiu între scările raiului
Filed under: 1.poezie
