romanian fristail

un băiat deştept
nu mai ştiu cine
a zis
toate vechi şi nouă toate
ce e val ca valul trece

adevărat
adevărat vă spun
că nu zic nimic

orice aş scrie vă actualizează senzaţia de omniscienţă
sau mai pe înţelesul tuturor

nici ăsta nu spune noutăţi
doar ambalează altfel
ce ştim deja

am luat
chiloţi
cd-uri
şosete
creioane colorate toxice
baterii
laptop
prezervative
păpuşele cu sânii plini de plumb
pentru fiică-mea
toate made in china

şi dilema veche pe care o ţin împăturită
să nu creadă lumea că o afişez ostentativ
cu mesaj
ia uitaţi bă eu gândesc am preocupări intelectuale şi-l citesc pe Pleşu
care ne explică acelaşi lucru în 7000 de eseuri

că suntem de căcat
varză-muci
păcălicii europei
comunişti rataţi şi capitalişti şchiopi
defetişti cu prăjinile arcuite sub nasurile borcănate
manelişti
kitsch-oşi
dan negru
ogică
prigoană
bahmuţeanca
pipera
imobiliare
metrou uşor
care este
conturile lui ceauşescu
moţiune de cenzură
pin
porc
agenda cetăţeanului
vântu
mama fni
silicoane
tăriceanu
bulă
rompetrol
masonerie
lupta anti-corupţie
certificate de revoluţionar
retrocedare
sex
şantaj
CNSAS
am fost urmărit de securitate nu turnător
bălăceanu
muscă
ileana cosânzeana
laura andreşan
inundaţii
fotbal
oracolul din bălceşti
nea piţi
nea puiu
eliade
cornel dinu
cioran
noica
ţuţea
brâncuşi
râmaru
sfânta parascheva
sarmale
anii ‘30
uranus
buldozere
era mai bine pe vremea
ceauşescu
să ne dea casă
servicii
butelii
adopţii internaţionale
pedofilie
belgieni
noi suntem români
mama omida
caritas
nu comentez
măi animalule
ca soarele sfânt de pe cer
şoc şi groază
mig-uri
prabuşire în sondaje
bileţele
interceptări telefonice
bivolaru
perucă
ţigancă împuţită
bulangiu
rupe tăcerea
poponar
daţi sms la numărul
gay
ouţe
cocoş
udrea
la înaintare
marfă
beton
mişto
anticipate
fără timbru
dezvăluire
incendiar
surse care doresc să-şi păstreze anonimatul
se pare că
oameni de bine
13-15 iunie
marian munteanu
iisus
roman
apaca
lapte
vacă
nu ne vindem ţara
noi muncim nu gândim
cine-a tras în noi după 22 ?
sri
inginerie
şomaj
sânge
casă de schimb valutar
europa
chinezi
valize
descarcerare
carnagiu
paradă
gropi
reasfaltare
maidanezi
aliantziriac
zâne
de tristă amintire
surprize
surprize
iarna nu-i ca vara
ion
ion
poliţia în acţiune
toate acuzaţiile au fost respinse
totul este o înscenare
DNA
PNA
CNA
plm
adi minune
mutu
dostoievski
pro tv
ce salariu are esca ?
protecţia consumatorului
e inadmisibil domne
legalizarea prostituţiei
vadim tudor
trichineloză
protan
mici
geoană
mitici
bere
vaci nebune
europarlamentari
blonde
ora 5
zeci de lovituri de cuţit
CNN
bin laden
petarde
CIA
comunicate
e-uri
eu-uri cu e-uri

eu am învăţat cu totul altceva la şcoală
că românul s-a născut poet
că suntem ospitalieri cu toate pieile de pulă ale planetei
pe care tre’ să le luăm de 7 ori de pe ei
nu dăm înapoi niciodată în bătălii
/ pt. că nu mergem ferm înainte
că dacă doamne fereşte se întoarce roata şi
tre’ să-ntoarcem şi noi armele de azi pe mâine
că nu suntem proşti să cădem de fraieri
dă-le-n căcat de principii
cine poate oase roade
mai aproape dinţii decât părinţii /
avem mulţi eroi
bărbaţi de bărbaţi
de aia în afară de ecaterina teodoroiu nu-mi vine în cap niciunul
mai tânăr de 200 de ani

merg spre centru unde ştiu că iar o să mă împiedic
de cerşetori şi şmecheri cu marmeladă în păr
şi o să fiu obosit toată ziua

azi-noapte am stat mult pe net
blogurile literare mi s-au lipit de faţă
albe
strălucitoare
textele oamenilor îmi curgeau
în ochi
în nas
pe gât
ca pe vremea când citeam sub plapumă cărţi interzise
unii stăteau cu urechea pe partea vestică a cortinei de fier
şi ascultau cum mureau în surdină
cei născuţi cu amortizorul pe suflet

atât pt azi

sal

Lasă un Răspuns