Despre chilipirgeala

Am vazut la Piticu un filmulet depre vanzarile cu reducere dintr-un magazin care se desfiinteaza.
Asa ca mi-am spus sa scriu despre chilipirgeala.

Esti sarac, jinduiesti mereu dupa multe, aproape dupa toate. Cumparaturile ti le faci tremurand, sa nu cumva, dintr-un impuls tineresc in fata raionului cu haine, sa ramai fara banii de intretinere. Sau sa nu ai ce pune pe masa la copii.

Mereu calculat, simtindu-te o mare chitanta umbland prin lume spre moarte, stii ca nu-ti poti permite extravagante.
Imbini cat te pricepi de bine utilul cu imaginea, pantofii aratosi cu cei rezistenti care te vor tine mult, haina de toata ziua cu haina cu care poti totusi sa faci fata la un teatru – si zici slava Domnului ca nu mai sunt vremurile cand oamenii mergeau la spectacol pentru a-si etala rochiile, fracurile, ceasurile si diamantele.

Deodata dai peste o reducere semnificativa. Conteaza mai putin la ce este reducerea, la cratite sau pantofi, la rochii sau sapunuri, important este sa fie o reducere serioasa.
Atunci ti se activeaza speranta ca poti sa ai si tu ce au cei din lumea buna, iti poti razbuna neimplinirile. Pe de alta parte, ai sentimentul ca ai dat o teapa cuiva.

Daca pana acum, nenorocitilor, imi cereati 3 milioane pe pantofii astia dupa care mi-au curs ochii un an intreg, na ca acum ii iau cu 1 milion doua sute.
Ha! Si ai sentimentul ca darzenia ta, opozitia muta pe care ai manifestat-o intregul an e rasplatita cu reducerea visata.

Odata activate mecanismele acestea, cumperi si ce n-ai avea nevoie. Iei cat mai mult, pe unele poate le dai la prietene, vezi tu acasa exact ce e ok si ce nu, dar sa pui mana pe cat mai multa marfa.

Azi asa, maine asa, ti se formeaza reflexul de chilipirgiu, speculat de toti comerciantii, de la hypermarketuri la tiganii din piete – doua la 3 lei, 5 la 4 lei, hai da 8 lei si ia-le pe toate.
Tigaia chinezeasca teflon nu e chiar teflon decat un micron care se duce dupa trei clatite, dar frate, e ieftina, iei 4, ii duci si lu ma-ta si lu soacra-ta si ai si tu doua. Se cheama ca ai facut si cadouri. Oricum nu-ti ajung toti banii sa iei una adevarata.

Reflexul de chilipirgiu te face sa iei tot felul de prostii, doar ca sunt foarte ieftine sau par foarte ieftine.
Chilipirgiul renunta la pretentia calitatii. Stie ca marfa nu e grozava, dar hei, uite cat costa. E normal, asta e. Si cumpara prostii care-l fac sa piarda mai mult, in timp, decat daca ar lua aceleasi lucruri mai scump, dar de firma, cand si-ar permite.

O specie a chilipirgelii este rata. Sigur, pentru lucrurile mari: casa, masina, este o solutie. Dar chilipirgiul face un credit sa ia prajitor de paine, cizme faine, iphone de la apple sa aiba cu ce da bip-uri si cate-un sms, apoi plateste triplu totul, dar in trei ani.

Doua exemple din familia mea:

Taica-meu a luat din Obor un cazan de tuica, pe cand statea inca la bloc. Intre timp s-a mutat la curte, are corcodusi, practic toate conditiile sa foloseasca acel cazan, dar in doi ani nu l-a pus la treaba. In conditiile in care a dat pe cazan. la vremea respectiva toti banii pe care ii avea.

O matusa a cumparat o garsoniera cica. Practic, o camaruta fara bucatarie si cu o baie cat un raft de pantofi pus pe verticala, cu chiuveta si tron, fara dus.
Si locatia este de toata frumusetea: ZABRAUTI. Dar ea ii spune Pieptanari.
Insa cica a luat-o ieftin: 13 mii de euro. Pacat ca sunt aruncati chiar pe nimic.