Într-o zi, pe Academiei, braţ la braţ, ca doi amici
„Bunicuţa” şi cu „Bombo” – o prietenie brici.
Mai în spate niţeluş, un varan şi o varană,
Ea zâmbeşte şi el trage, de un crac, pe nenea Geoană.
După ei un alai mare: fel de fel de activişti,
Cu lozinci şi cu pancarte, şi vreo câţiva cu morişti.
Şefii intră chiar la „Capşa”, se aşază la o masă
Şi în faţă li se pune, iute câte una rasă.
Nici nu trec vreo cinci minute şi-n local, cu mare râs,
Intră beat-muci marinarul. Atunci „Bombo” zice: Fâs!
Începu o chefuială, cu Elena chiar pe mese
Dup-un colţ bătea din drâmbă don Cocoş. Ei nici să-i pese!
Timid se deschise uşa, Crinuleţ intră livid
Puteai jura că Patriciu îi băgase-n fund carbid.
Val-vârtej trecu Oprescu, cel cu moacă de holtei
Şi se-ascunse într-o budă, scremând poante de doi lei.
Când era circul mai mare şi-ospătarii se cruceau,
Veni-n trombă Marean, cu ţigănci care-i ghiceau.
Să nu crezi, chiar într-o clipă, din alaiul de cioroi
Se desprinse atunci unul, iute ca un usturoi,
Şi în circa trei secunde, Marean cel de poveste
Se văzu făr’ diplomatul cu-almanahe care este.
Puse mâna pe şuriu, vrând s-apuce să-i ia glanda,
Ca pe vremuri când era la „Sorbona”, în Olanda.
Toţi săriră de la mese, tremurând îngrozitor,
Căci un vuiet îi pătrunse, ca un tunet pe un nor:
Băi, tăcere, eu sunt Zeus, hă, hă, hă, măi Constanda,
Zi-le bre să lase omu’: toţi am început cumva!
© Dan CÂRLEA
textul poate fi preluat, cu mentionarea autorului si a blogului
Completat sub: bancuri versificate
