Banc versificat 2

Într-o toamnă prea ploiasă era ţara-n inundaţii,
Pluteau vitele de-a valma, cu Loganuri şi cu case.
Tot poporul suferea, se băgară iarăşi raţii,
La Guvern era şedinţă. Băsescu îi convocase.

Abătut şi-ngândurat, plus cu cearcănele-n gură,
Începu să le dicteze ordonanţe iar să dea,
Dar deodată îl luă greţa şi ceru o murătură.
Udrea se şi prezentă, şi-i dădu ceva să bea.

„Ceaiul” îşi făcu efectul, cui pe cui se scoate, clar,
Şi-apăru o luminiţă pe sub pleoapa cea din buză:
- Isărescu să apară, că altfel război declar!
Vreau să mă uit în hârţoage, să ştiu ce e în cambuză.

Cu-n dosar de şapte metri, apăru el, tehnocratul,
Şi-ncepu să le vorbească doar în termeni de bancheri,
Cu balanţe şi scadenţe, pricepea doar Necuratul.
- Hă, hă, hă, zi româneşte! Bă, tu vrei să ne disperi?

- Şefu, deci, pe scurt vă spun, de raţii nu era nevoie,
Căci primirăm ajutoare, de la nemţi, de la chinezi,
Ştiu că sună cam aiurea, pare o anomalie,
Dar e mai bine ca-nainte. Poţi să te înseninezi.

- Ei, hai lasă, m-aşteptam, rar se-ntâmplă să nu-mi iasă!
Băi Videne, fă-te capră, ridică-l niţel pe Boc,
Şi tu Boc, cu Mugur cumperi din India nişte iască:
La vară e mult de lucru: de data asta punem foc.

© Dan CÂRLEA

textul poate fi preluat, cu mentionarea autorului si a blogului