Cu fiecare întâmplare mai deosebită petrecută pe plaiurile noastre senzaţia că nu mai putem trăi fără dramoletă şi circ îmi devine permanenţă. Evenimentul nu este cântărit cu înţelepciune şi analizat, ci zvârlit în malaxor, făcut pastă de mici şi aruncat pe grătarul încins al “interesului public”.
Pentru raiting, sentimentul trebuie stors din telespectator cât mai eficient, cu menghina, dacă se poate cu suflet cu tot. Omul trebuie agitat ca o sticlă de sampanie până-i sar lacrimile ca dopurile în tavan. Aşa că nuanţele nu-şi mai au locul, devin mofturi bătrâneşti. Lucrurile trebuie spuse brusc şi apăsat, categorisirea evenimentului să fie accesibilă oricui, încă din primele secunde vizionate să fie clar dacă e de râs sau de plâns.
Astfel că sentimentele vizate a fi agăţate de maeştrii machiavelici din televiziuni sunt primitive, bazale, de extremă: ori ura, cu prelungirile ei fireşti furia, dorinţa de revanşă, ori bucuria tâmpă, amuzamentul care în mod necesar curge în dezmăţ, batjocorire şi descentrare.
Tristeţea, reflexivitatea, nostalgia, bucuria inocentă, presimţirea, nu-şi mai au locul într-o lume în care televiziunile se dau peste cap să ridice pragurile perceptive ale auditoriului. Findcă asta se întâmplă de ani de zile cu noi, ni se modifică permanent nivelul la care putem fi emoţionaţi, prin stimuli tot mai puternici. Astfel devenim surzi când orice este emis la un nivel mai scăzut.
Este exact ceea ce s-a întâmplat în planul erotic cu pragul de excitare: acum vreo două sute de ani, când bărbatul vedea glezna unei femei foşnind rochia lungă până la pământ se înfiora şi începea să viseze, acum se uită la sânii dezveliţi ai artistelor şi mănâncă popcorn.
După ce vezi mereu sânge, oameni zdrobiţi sub ruine, după ce auzi urlete bestiale, e greu să te mai emoţioneze un om care se duce liniştit la lucru şi îşi creşte cei cinci copii fără să ceară nimic, nimănui. Nu devine un caz bun de prezentat la tv decât dacă înnebuneşte şi-i măcelăreşte pe toţi cu toporul. Sau dacă cere pomană într-un mod spectaculos, generator de raiting: cocoţat pe o macara şi urlând că se aruncă sau făcând dezvăluiri incendiare, cu cuţitul la gâtul propriului copil.
Un alt fapt interesant este existenţa unor mode ale subiectelor de tipul celor de mai sus. A fost moda profesorilor care-şi băteau elevii. Dar numai până-ntr-o zi, când elevii îşi vor fi zis:
“Până aici! Păi degeaba ne uităm noi la filme cu Bruce?”. S-au trezit din pumni şi i-au luat la întrebări pe profesori, în timp ce unii colegi filmau cu telefonul.
Apoi a fost moda macaralei: care nu dormea bine, care era mai trist că n-avea bani pentru ţuică de pufoaică, hop pe macara, de se strângeau la poalele ei şeful de post şi ăia de la ştiri. Seara devenea una reuşită, urmărind cu toţii cu sufletul la gură ce face ăla, în timp ce unii mai roşii în obraji strigau:
“Da’ sari mă, ia lăsaţi-l mă să sară, ia să vedem!”
Apoi a fost moda profesoarelor sexy şi porno. În mod absolut necesar a urmat şi „revanşa” elevilor – că doar nu sunt ei mai proşti – devenind câţiva din ei mai porno ca profesorii porno.
Dar lucrurile s-au complicat, fiindcă unele din profesoarele sexy erau şi rele, generând drame în sufletele elevilor îndrăgostiţi care au dus mai sus ştacheta, la nivelul sinuciderii.
Când am ajuns la faza cu sinuciderea s-a mai ivit o problemă arzătoare pentru naţiune: îngroparea sinucigaşilor.
Şi, brusc, toţi neduşii la biserică, toţi ateii şi liber-cugetătorii schimbişti de azi pe mâine în păreri au început să fie mai teologi şi să ştie mai bine ce trebuie făcut cu slujbele bisericeşti în cazul sinucigaşilor, decât au stabilit sfinţii la Sinoade.
Acum, că în urma unui accident nefericit dar banal în esenţa lui, când au murit câţiva copii într-un spital, toată lumea a luat foc: prezentatoarele de ştiri au apărut în doliu, s-a propus doliu naţional, se caută vinovatul înainte de a se şti bine cauza tragediei.
Am văzut la o televiziune halucinantul titlu „Iadul le-a luat viaţa!”
Mai e ceva de zis?
GOOSFRABA!
Filed under: 2.articole
uite ca mai scrii si tu ceva, bravo! misto articol, mai putina caterinca, mai multa substanta, hehe. Nu zic ca alea cu caterinca nu aveau substanta, doar imi place cind se mai schimba si stilul.
si sa stii ca e la fel peste tot, mai ales aici in america. pai cine a inventat stirea ca show?
Corect. Mai bine, batrane, ca vad ca scrii exceptional, apropo de acest articol ai si analiza si amuzament, pune de-o carte, strange acest tip de articole de genul “societatea americana fata in fata cu cea romaneasca” si o publici in Romania. O sa fie un boom.
În sfârşit, un articol adevărat! Dă-mi voie, te rog, să te felicit, mon cher, aproape mă pierdusei ca cititor…
În Anglia e cam la fel, numai că limbajul e mai decent. Din câte-mi dau seama, englezilor nu prea le place să bată câmpii şi, dacă prezinţi ceva exagerat, data următoare nu îţi mai acordă atenţie.
Oricum, genul ăsta de jurnalism e importat în România ca multe alte forme fără fond, fără nici o legătură cu tradiţia jurnalistică românească sau cu orice altceva din România.
Îmi amintesc de începutul anilor 90 în Bucureşti, când oameni în toată firea mergeau ţanţoşi pe stradă îmbrăcaţi în costum şi purtând cravate pe care se putea vedea un desen măricel cu Bugs Bunny sau Donald Răţoiul, “că aşa fac americanii, ei se simt liberi, sunt relaxaţi!” Doamne, ce credeau ei că descoperiseră!! Te umflă rîsul. Oricum, tot cam aşa e şi cu ştirile de senzaţie.
Există un cuvânt pentru asta: “Kitsch”.
S-auzim de bine!
Salutare! Ce sa fac batrane, scriu rar pe blog, ca incerc sa scriu pe bani. Si deocamdata mai mult de 5000 de euro pe articol nu reusesc sa fac.
Bună Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări ! Încep să îl citesc cu drag.
Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău ; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doreşti, poţi să ne recomanzi orice articol şi noi îl vom promova.
Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
Ne-ar face plăcere, de asemenea, să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piesele necenzurate, avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă numeroasă, de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că, poate, ai vrea să ni te alături şi să colaborăm, binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultătorilor noştri.
Îţi mulţumesc pentru timpul acordat, iar acum îţi propun să adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul ascultawhisper sau un email ascultawhisper@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
Mulţumesc,Cu stimă Vlad!
Era super daca imi dadeati si mie o inregistrare a discutiei pe baza articolului meu (care?) sau macar o transcriere a vorbirii. Dupa aia era de discutat orice altceva (asta daca mesajul nu e unul tip, pentru toata lumea contactata).
Dar daca faceti treaba buna si sunteti cinstiti, eu va doresc succes!
mersi de complimente, mai ma apuca si pe mine inspiratia cind nu caut cocalari pe net, hehe. bine ca am scapat de proiectul cu cocalarii ca ma plictisisem rau.
ar fi o idee aia cu cartea, dar am io timp de asa ceva? plus ca mi-ar placea sa scriu romane, mie imi place fictiunea, nene.
vezi ca astia cu radioul anti-manele mi-au trimis si mie acelasi mesaj, foarte personalizat.
pai unde scrii pe bani, ca sa citesc si io?
nu stiu, omu’, ce-mi veni sa caut oarece chestiuni pe agonia si am ajuns la un comm al tau si apoi la pagina ta pe care stai rau cu scrisu si iaca la blogu tau pe care cool-mea, sunt articole!:) si d’alea bune! scris de om cu psihologie-sociala la cap, cu vederi largi si da’ bine atintite in punctele sensibile. Succes mai departe si grija sa ramai om fain!
Incerc, incerc.